Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că în contractul încheiat pentru partida amicală cu FC Barcelona, există o clauză specială pentru ca argentinianul Lionel Messi să fie prezent la București.
„Sper ca Messi să depășească problema medicală pe care o are și să fie prezent la București la meciul cu Dinamo. Există un contract cu clauze care specifică faptul că trebuie să fie prezenți un număr minim de jucători care fac parte din echipa națională a Spaniei. Există o clauză specială pentru Messi. Vom încheia zilele următoare o poliță de asigurare a contractului. Organizarea e absolut impecabilă”, a declarat Badea.
Fotbalistul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a suferit o contuzie la piciorul drept, la antrenamentul de luni, și nu a evoluat în meciul amical de marți cu Hamburger SV. Argentinianului i s-a făcut, marți dimineață, o ecografie în urma căreia s-a constatat că are un hematom intramuscular. Potrivit serviciilor medicale ale FC Barcelona, perioada de indisponibilitate a lui Messi va fi evaluată în funcție de evoluția situației jucătorului.
Dinamo va disputa un meci amical cu FC Barcelona, în data de 11 august, de la ora 20.15, pe Arena Națională din Capitală.